Adio zbuciumari de durere...
Lumina pătrunde-n noaptea posomorâtă,
Dezvăluind tot ce-i pitit, tainic ascuns.
Trezește la viaţă inima mohorâtă,
Ce-n fiorii morţii aproape a ajuns.
Încet, încet, lumina rupe tăcerea,
Șerpuind pe unda razelor divine.
Așterne în inimă toată liniştea,
Ce-înflăcărează zorile senine.
Şi orice tulburare ce vine în vale,
Cu zgomotul furiei trezind fiori.
Sub lumină rămâne fără urmă pe cale...
Şi ochii descoperă a cerului splendori.
Adio zbuciumări pline de durere,
Noaptea nu mă mai poate prinde.
Umplută prin har cu a Duhului putere,
Simt divina iubire... cum mă cuprinde.
Amin!